Your product has been added on cart !
Coșul pentru cumpărături este gol !
Arrow left icon Inapoi la blog

Anemia in sarcina: cauze, simptome, tratament

Perioada sarcinii este una care vine cu schimbari nu doar la nivel fizic, dar si la nivelul proceselor care au loc in organism. Lipsa energiei, instalarea rapida a oboselii precum si respiratia ingreunata sunt doar cateva dintre problemele cu care se confrunta viitoarele mamici. Toate acestea pot trada o forma de anemie caracteristica femeilor insarcinate. Cauzele, simptomele si tratamentul acesteia ar trebui, deci, sa reprezinte puncte de interes pentru orice femeie gravida, mai ales ca incidenta acestei afectiuni este in crestere.

Cauzele anemiei la femeile insarcinate

Anemia in sarcina se datoreaza in proportie de aproape 100% scaderilor nivelului de fier din organism. Carenta de fier poate sa apara ca urmare a unei alimentatii incorecte, sau doar din simplul fapt ca aportul necesar de fier (dar si cel de vitamine, minerale si nutrienti) trebuie suplimentat in perioada sarcinii. Sunt, insa, cazuri in care anemia este cauzata de greturi sau de sarcinile anterioare.

Desi anemia isi poate face simtita prezenta oricand in perioada gravidiei, in majoritatea cazurile ea se instaleaza in ultimele doua trimestre ale sarcinii. Cu toate ca nu este considerata a fi o boala in sensul real al cuvantului, efectele sale pot sa aiba un impact negativ major pentru fat, afectandu-i dezvoltarea. In cazurile severe, anemia netratata la timp stimuleaza nasterea prematura si chiar evolutia cognitiva a bebelusului.

Simptomele anemiei la gravide

Anemia in sarcina poate fi depistata prin prezenta anumitor simptome, ce-i drept, destul de rar asociate de catre paciente cu aceasta afectiune, avand in vedere caracterul lor comun. Astfel, oboseala, migrenele de slaba intensitate, precum si respiratia ingreunata in timpul efortului fizic sunt primele pe lista semnalelor care tradeaza o anemie.

Despre tahicardie sau hipotensiune, paloare, ori scaderea capacitatii de concentrare putem vorbi in cazurile mai severe. De asemenea, alte simptome mai putin intalnite sunt: poftele alimentare, un vajait inconfortabil la nivelul urechilor si stari de anxietate nejustificate.

Tratamentul anemiei in sarcina

Anemia nu poate avea efecte negative semnificative, atata timp cat este tratata corespunzator. In cazul in care nu este tratata la timp, ea poate cauza, insa, depresia post-natala.

Prin intermediul unor analize specifice - care sunt, de regula teste de sange non-invazive - se poate stabili procentul de celule rosii din organismul mamei, precum si cantitatea de hemoglobina. Testele de hemoglobina ofera informatii utile despre nivelul de fier din celulele rosii care asigura transportul oxigenului din plamani in intreg organismul, in timp ce testul hematocritelor identifica procentul de celule rosii dintr-o mostra de sange. Daca una dintre cele doua valori scad sub un anumit prag, putem vorbi despre o deficienta de fier in organism.

In acest caz, solutia este reprezentata de adoptarea unei alimentatii echilibrate, din care sa nu lipseasca surse bogate de fier. Carnea rosie, legumele verzi, cerealele integrale sau ouale sunt recomandate in ameliorarea simptomelor anemiei. Pe de alta parte, este indicata evitarea ceaiului negru, a cafelei si a bauturilor carbogazoase care contin tanin, o substanta care face dificila absorbtia de fier in organism.

 

La recomandarea medicului obstretician pot fi administrate si diverse suplimente care contin vitamine si fier.

 

Autor: Madalina Todut

Arrow up icon
Produsul a fost adaugat in cos
Finalizează comanda