Blogul Obio


despre alimentatia sanatoasa si un stil de viata armonios

Top 8 certificari intalnite printre produsele alimentare bio

Top 8 certificari intalnite printre produsele alimentare bio

 

 

Trendul produselor bio e in crestere si in Romania, si cu siguranta din ce in ce mai multe persoane aleg sa cumpere produse bio certificate. Dar ce e cu toate siglele astea de pe ambalaje? Majoritatea cumparatorilor de produse bio cunosc sau ar trebui sa cunoasca macar sigla care garanteaza faptul ca acel produs este ecologic, bio, organic. Dar de multe ori, pe langa sigla Uniunii Europene referitoare la certificarea bio, mai gasim pe ambalajele produselor alimentare bio si alte sigle care au in spatele lor certificari suplimentare.

Pentru ca putini dintre cumparatorii de produse bio le cunosc pe toate, ar fi util sa stim macar cele mai frecvente sigle sau certificari ce inseamna. Motiv pentru care am realizat un top 8 al celor mai folosite sigle/certificari printre produsele alimentare bio, intr-un limbaj cat mai accesibil pentru oricine.

Iata si lista celor mai importante sigle - certificari folosite in etichetarea alimentelor bio:

1. Produs certificat bio

2. Produs certificat Fairtrade

3. Produs certificat Vegan

4. Produs certificat Demeter

5. Produs certificat Naturland

6. Produs certificat Bioland

7. Produs fara gluten

8. Produs certificat Wildlife Friendly


1. Produs certificat bio

Aceasta este sigla care certifica faptul ca un produs alimentar este bio, ecologic, organic. Bine de stiut faptul ca bio, organic, eco, ecologic sunt sinonime, toate inseamna acelasi lucru. Furnizorii de produse alimentare bio care folosesc aceasta sigla trec printr-un audit din partea unei institutii abilitate sa certifice faptul ca acele produse provin din agricultura ecologica. Sub sigla este inscris codul certificatorului (de ex. RO-ECO-008). Dupa acest cod ne putem da seama cine a emis certificarea pentru acel produs, si accesand pagina certificatorului putem verifica daca intr-adevar produsul respectiv este certificat ecologic (nu toti certificatorii au publica lista cu firmele/furnizorii certificati, dar majoritatea au). Tot sub sigla se mai trece si specificatia ca produsul provine din agricultura UE sau Non UE. Daca un produs nu are aceasta sigla pe eticheta, inseamna ca nu este certificat bio.
Sigla nu trebuie sa fie neaparat verde, depinde de culoarea ambalajului, poate fi si alb-negru, forma insa este aceeasi si este obligatorie.


2. Produs certificat Fairtrade

Certificarea Faitrade se refera la un comert echitabil, la modul in care cei din zonele defavorizate, sarace, sunt tratati de catre cei pentru care lucreaza. Stim cu totii ca in Africa sau in America de Sud, unele zone din Asia, populatia este saraca, si nu de putine ori cei care munceau acolo erau abuzati, platiti mult sub media pietei, sau se foloseau copii minori care erau supusi la munci grele, de exemplu sa duca in spate saci plini de boabe de cacao. Produsele care poarta aceasta sigla certifica faptul ca producatorii au grija de oamenii care lucreaza pe camp, nu ii exploateaza, primesc un salariu decent pentru zona respectiva. Pe scurt am putea spune ca muncitorii de acolo nu sunt abuzati si se bucura de drepturi pe care noi europenii le avem si ni se par normale.


3. Produs certificat vegan

Aici lucrurile sunt mai simple, produsele care poarta aceasta sigla sunt 100% de origine vegetala, nu au in lista de ingrediente sau in compozitie nimic de origine animala.

Dreptul de a utiliza aceste sigle se face tot in urma unui audit, ca si in cazul certificarii bio.

 

4. Produs certificat Demeter

 

Certificarea Demeter este cea mai folosita certificare care atesta ca produsele alimentare bio nu sunt doar bio ci provin din agricultura biodinamica. Ce este agricultura biodinamica? Agricultura biodinamica priveste o ferma ca un organism viu, care se autosustine si urmeaza ciclurile naturii. Printre criteriile care trebuie respectate in agricultura biodinamica se numara managementul fertilitatii solului, protejarea culturilor exclusiv prin metode blande, bunastarea animalelor daca vorbim de animale, cladiri care contin principii ecologice (greenhousing).

Certificarea Demeter se acorda doar produselor care deja sunt certificate bio, prin urmare nu vom gasi aceasta sigla decat insotita si de sigla pentru certificare bio.

 

5. Produs certificat Naturland

Certificarea Naturland se poate obtine doar de catre producatorii care au deja certificarea bio, adica toate produsele certificate Naturland sunt obligatoriu si certificate bio. Standardele dupa care se acorda certificarea Naturland se aseamana oarecum cu cele Demeter, si privesc intreg procesul de obtinere a unui produs din perspectiva holistica, a unui management sustenabil, conservarea naturii, protejarea climatului zonei pastrand curate aerul, apa si solul.

 

6. Produs certificat Bioland

Certificarea Bioland, la fel ca si cea Demeter si Naturland, se refera strict la produse certificate deja bio. Standardele de certificare Bioland insa sunt mult mai stricte decat standardele cerute pentru agricultura ecologica. Certificarea se acorda in principal fermelor, care trebuie sa respecte niste criterii mai stricte pentru a obtine certificarea. Ca sa dam si cateva exemple, o ferma care sa zicem creste vaci, are dreptul de a cumpara nutret doar pentru a asigura 50% din necesar, restul de 50% trebuie sa provina din faneturile proprii ale fermei. Daca pentru a obtine certificarea bio un fermier poate creste 14 porci pe un hectar de teren, daca fermierul respectiv doreste sa obtina si certificarea Bioland, va putea creste doar 10 porci pe hectar. Se aseamana destul de mult cu certificarea Demeter si Naturland, punandu-se accentul in ferme pe autosustinere, pe conditii mai bune pentru animalele din ferme, pe peisagistica fermei, etc.


7. Produs fara gluten

Si aici lucrurile sunt relativ simple, produsele care poarta aceasta sigla nu au in compozitie gluten sau urme de gluten. Bine de stiut faptul ca produsele care prin natura lor nu au gluten, cum ar fi orezul de exemplu, dar pe eticheta scrie ca pot contine urme de gluten, nu pot folosi aceasta sigla. Cel mai probabil in astfel de cazuri, cand scrie pe eticheta ca un produs care este fara gluten prin natura lui poate contine urme de gluten, pe aceeasi linie de ambalare se ambaleaza si produse cu gluten, si fara gluten, si atunci se poate intampla sa ramana urme de gluten pe linia de ambalare. Sigla se poate folosi in principal de producatorii care au linii separate de productie/ ambalare pentru produsele fara gluten.
Un lucru interesant este faptul ca in prezent tehnologia folosita de laboratoarele de analiza poate masura prezenta glutenului pana la 10 ppm (parti per milion), astfel ca daca intr-un produs glutenul este sub 10ppm el nu este detectat. Cea mai utilizata metoda de masurare a continutului de gluten este ELISA.
De asemenea, e bine de stiut ca un produs nu e necesar sa poarte aceasta sigla pentru a fi fara gluten, e suficient sa se specifice pe eticheta faptul ca este fara gluten. Sigla de mai sus este cea mai des intalnita.

 

8. Produs certificat Wildlife Friendly

Posibil ca ati auzit despre defrisarile masive care s-au efectuat in Asia sau America de Sud sau in alte zone salbatice, pentru a face loc de exemplu plantatiilor de palmier din care se extrage uleiul de palmier, azi prezent in foarte multe produse din supermarket-uri. Produsele care poarta sigla Wildlife Friendly ne asigura de faptul ca impactul acelui produs in habitatul natural al animalelor din zonele unde se cultiva materia prima este minim. Producatorii care cultiva materia prima in zonele cu aceste animale salbatice se asigura ca habitatul acestora ramane intact si suficient cat sa nu puna in pericol specia respectiva.

Interesant de stiu este faptul ca animalul de pe eticheta difera, in functie de ce animal se protejeaza cand se cultiva materia prima pentru un anumit produs. In exemplul de fata, avem pe sigla un leopard, ceea ce inseamna ca produsul care poarta aceasta sigla ajuta la salvarea si/sau protejarea acestei specii in zona unde este cultivat.

Produsul a fost adaugat in cos