Produsul a fost adaugat in cos

Extract de Mușețel CO₂, 5ml

Cod produs: 8303

Producator: MAYAM

20.50 Lei

cu TVA inclus
  • Cumparati minim 4 bucati si aveti o reducere de 3 %
  • Cumparati minim 8 bucati si aveti o reducere de 5 %
Asistenta comenzi (L-V: 10-17): 0752 498 740

Extract de Mușețel - descriere şi recomandări

Foarte concentrat și bogat în principii active precum bisabololul sau matricina, extractul de mușețel german este folosit pentru îngrijirea pielii deteriorate, afectate de eczeme, iritații sau răni fiind un recunoscut agent cicatrizant, antiinflamator și antialergic.

Extractul este complet natural şi corespunde cu prevederile normelor Europene pentru preparatele aromatice 1334/2008. 
Pentru a obţine 1 kg de extract sunt necesare 19 - 26 kg de flori uscate.

Metoda de obţinere: prin extracţie cu ajutorul dioxidului de carbon supercritic (CO₂), un procedeu ecologic agreat de instituţiile de certificare pentru cosmeticele bio, fără reziduuri de solvent, fără săruri anorganice şi metale grele.

Provenienţă: zona geografică de provenienţă a plantei Germania/Austria/Franța, extractul este fabricat în Germania

Prezentare: pastă (la temperatura camerei) și fluid (de la 40°C) de culoare verde închis - maroniu, miros specific, agreabil

Solubilitate: solubil în uleiuri și alcool, miscibil în emulsii, insolubil în apă

Compuși principali: 10 - 20 % ulei essențial cu 20 - 45 % bisabolol și 5 - 20 % oxizi de bisabolol, 1 - 3 % matricine (analizat ca și chamazulene), cis - și trans-en-yn-dicycloether, spathulenol, herniarine, ceruri și compuși non-volatili.

Important: uleiul esențial de mușețel german obținut prin distilare cu aburi conține chamazulen, un compus ce-i conferă culoarea albastră specifică, dar care are un potențial mai scăzut ca agent antiinflamator. Matricina - precursorul chamazulenului - nu este descompusă prin extracția CO2 în chamazulen, prin urmare, extractul CO2 are un efect antiinflamator superior.

Ingrediente (INCI)Chamomilla Recutita flower extract

Proprietăţile extractului de mușețel

  • antiinflamator potent
  • spasmolitic
  • carminativ
  • calmant și reparator cutanat
  • antialergic, anti-prurit
  • antimicrobian
  • cicatrizant

La ce vă poate ajuta

  • îngrijirea pielii iritate, rănite, afectate de eczeme, mâncărimi
  • calmarea pielii după arsuri solare
  • facilitarea cicatrizării corecte și a vindecării rănilor
  • îngrijirea tenului acneic (cicatrici post-acneice)
  • piele crăpată, deteriorată, psoriazis
  • piele sensibilă, ten cu roșeață
  • calmarea pielii după înțepături de insecte

Cum se folosește

  • extractul nu se folosește ca atare pe piele, doar ca ingredient în preparate cosmetice
  • dozaj indicativ 0,1 - 0,3%
  • se utilizează ca ingredient pentru cosmetice dedicate îngrijirii tenului și corpului la adulți și copii
  • este solubil în uleiuri, substanțe grase și alcool, este miscibil în emulsii; nu este solubil în apă
  • în emulsii se adaugă în faza finală, la rece
  • se poate include în geluri compacte, diluat în prealabil în puțin ulei vegetal
  • se poate încorpora în baza de cremă din oferta noastră, preferabil diluat înainte într-o cantitate mică de ulei vegetal
  • notă: fiind sub formă solidă la temperatura camerei, înainte de utilizare, sticluța se va plasa pe baie de apă caldă pentru ca extractul să se fluidifice, este suficient să se încălzească la cca. 40°C

Se pot prepara:

  • mixuri și seruri uleioase prin simpla amestecare a extractului cu uleiuri vegetale și alte ingrediente liposolubile
  • creme, emulsii, creme-gel
  • alifii, balsamuri, unguente, creme anhidre, unturi de corp

Păstrare: închis etanş, în loc uscat, ferit de căldură şi lumina directă

Date de siguranţă: păstraţi dozajul recomandat; a nu se lăsa la îndemâna copiilor; a nu se ingera; uz extern

Parerile utilizatorilor
2 review-uri

Citeste parerile clientilor nostri
Evelyne I.
29 august 2016
Rating: 5

a cumparat acest produs in 15 august 2016
Lucia B.
07 februarie 2017
Rating: 5

a cumparat acest produs in 27 ianuarie 2017
Adauga un comentariu
Produsul a fost adaugat in cos