Blogul Obio


despre alimentatia sanatoasa si un stil de viata armonios

Am lansat noul site Obio.ro

Din dorința de a aduce natura mai aproape de tine am conceput un nou design al site-ului nostru, inspirat de aceasta și care să faciliteze procesul de selecție. Noua platformă este una modernă și intuitivă, cu funcții adaptate nevoilor tale. Dacă dieta ta este una vegetariană sau una vegană vei avea acces mult mai rapid și mai ușor la produsele care fac parte din aceste categorii. Dacă eviți consumul de alimente cu gluten sau cu zahăr, vei putea selecta gama noastră de produse glute-free sau pe cea sugar-free, prin intermediul unui click.

Obio este un nume important în România atunci când vorbim despre magazine și produse certificate BIO. Pasiunea pentru un stil de viață sănătos, armonios și echilibrat ne-a pavat drumul pe care continuăm să mergem de mai bine de jumătate de deceniu. Ne dezvoltăm constant alături de o comunitate de oameni frumoși, pasionați de produse BIO. Scopul Obio este acela de a facilita selecția produselor și de a acumula într-un singur loc o gamă variată de bunuri din diferite categorii. De aceea avem constant în stoc sute de produse pentru tine și familia ta.

Produsele BIO, ecologice sau organice reprezintă liantul care ne conectează cu natura. Prin intermediul lor putem crea o punte de legătură între noi și un stil de viață sănătos și echilibrat, care să contrabalanseze haosul vieții cotidiene. Acestea sunt realizate respectând standardele ecologice europene și întrunesc cerințe specifice. Consumul de produse BIO nu este un trend, ci o modalitate de a evita hormonii de creștere, pesticidele și îngrășămintele chimice ori antibioticele. Pe parcursul întregului proces de producție al bunurilor BIO se folosesc, în mod exclusiv, produse naturale (fertilizatori și recipiente organice și substanțe naturale).

Alegerile pe care le facem zi de zi ne definesc. Ele au un impact puternic asupra noastră, a celor din jur și a mediului. Pentru a trăi în echilibru trebuie să luăm decizii care să susțină acest fapt, care să pună în balanță propria stare de sănătate fizică, recunoștința față de ceea ce ne oferă natura și principiile etice după care alegem să ne ghidăm. Agricultura ecologică respectă un set de norme și pune la dispoziție nenumărate resurse de ne putem bucura, ajungând să ne îmbunătățim considerabil starea de sănătate. Acest lucru ne asigură permanent că opțiunile de care dispunem susțin corespunzător satisfacerea nevoilor unui organism sănătos, echilibrat și plin de energie. Sănătatea ta merită o investiție într-un produs organic, în detrimentul unuia obținut în mod convențional. Pe termen lung efectele benefice vor oferi verdictul.

Cel mai bun mod de a ne bucura de schimbare este acela de a sărbători împreună cu clienții noștri. Satisfacția noastră crește atunci când cei care ne aleg sunt mulțumiți, astfel că, toate comenzile din perioada 3-5 octombrie beneficiază de TRANSPORT GRATUIT, indiferent de valoarea acestora!

Produsul a fost adaugat in cos